vineri, 4 februarie 2011

Anja Andersen câştigă la Oltchim cât primii de antrenori din Liga lui Mitica la un loc!

Anja Andersen, antrenoarea Oltchimului, devine persoana cel mai bine plătită din întreg sportul românesc, dacă cifrele care se vehiculează pe piaţă sunt reale. Ieri, în lumea handbalului a circulat zvonul că daneza va încasa un salariu de 200.000 de euro până în vară la Vâlcea.
Campioana României este decisă să nu mai scape trofeul Ligii Campionilor în acest sezon, astfel ea face tot ce este posibil pentru a-şi îndeplini visul. După ce şi-a convins vedetele să-şi prelungească angajamentele, Oltchim a pus pe bancă şi un antrenor considerat capabil să câştige Liga Campionilor. Astfel, Vâlcea a ajuns la Anja Andersen, al cărei palmares este promiţător: trei trofee, toate cucerite cu Slagelse, echipa care nu mai câştigase niciodată înainte. Daneza este recunoscută însă ca o antrenoare foarte scumpă, lucru care se ştia încă din perioada când a antrenat formaţiile Slagelse şi FCK Handbold. Iar pentru a o convige să vină în România, Oltchim a fost nevoită să vină cu ceva convingător.

Bonus şi pentru câştigarea Ligii

În lumea handbalului se vorbeşte că Anja Andersen a fost convinsă să vină la Oltchim pentru un salariu de 200.000 de euro până în vară. Iar la această sumă s-ar mai putea adăuga un bonus de 50.000 de euro dacă Oltchim obţine trofeul Ligii Campionilor. Informaţiile nu au fost confirmate de Oltchim, dar dacă suma vehiculată este reală, atunci Anja câştigă mai bine şi decât antrenorii echipelor Steaua şi Dinamo la fotbal, adică Marius Lăcătuş, respectiv Ioan Andone, care nu depăşesc 200.000 de euro într-un an.

Oltchim a schimbat antrenorii mai ceva ca Real Madrid. Tadici este singurul care a rezistat doi ani în ultimul deceniu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu