Cu o atelă ghipsată menită să îi protejeze zona afectată, mijlocaşul a efectuat prima parte a antrenamentului alături de colegi, după care, în timpul exerciţiilor cu mingea, îndemnul doctorilor a fost ferm: stop joc! Pentru că riscul unei alunecări creşte în timpul miuţelor sau a repetării scenelor tactice, "Dodel" va fi nevoit să înlocuiască mingea de fotbal cu un program de pregătire individualizat şi efectuat sub stricta supraveghere a unui preparator fizic.
Ce vor steliştii să obţină la finalul programului de antrenament al lui Tănase? Parametrii fizici ai mijlocaşului să rămână la minimum 90 de sută, apoi, în ultimele zile înaintea meciului cu Universitatea Craiova, fotbalistul să intre în programul normal. Şi, dacă totul va decurge conform planului, vedeta roş-albaştrilor va putea intra pe teren în prima partidă de la reluarea Ligii I.
3 săptămâni necesită recuperarea lui Cristi Tănase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu